Prima Development Group, care a livrat peste 3.000 de apartamente în Oradea, demarează lucrările la un nou ansamblu rezidențial în Oradea, Green Residence, care continuă proiectul Prima Nufărul, dezvoltat de Prima pe parcursul ultimilor ani. Împreună, cele două ansambluri vor forma cel mai mare complex rezidențial din Oradea, cu peste 1.600 de apartamente. Green Residence înseamnă peste 800 de apartamente grupate în șase imobile cu demisol, parter și 10 etaje.
Dezvoltatorul Prima Residence, cel mai mare din Oradea - cu peste 2.000 de apartamente livrate și circa 700 în construcție, a intrat pe piața bucureșteană cu investiții de aproape 80 milioane de euro în două proiecte rezidențiale și vizează accesarea sectorului clădirilor de birouri.